O parte din recentele noastre activități de dezvoltare de produs a fost o cercetare de piață la clienții care cumpara degresanți de la companiile competitoare. Am dorit să știm mai multe despre modul în care ei folosesc degresanții și factorii care le influențează decizia de cumpărare. Clienții cu care am discutat fac parte din industria producătoare și cea de transporturi. 

Așa cum era de așteptat, cel mai important factor pentru orice cumpărător este eficacitatea produsului pentru aplicația căreia îi este destinat. Dacă degresantul nu poate curăța de la început murdăria de pe substrat, atunci este prea puțin folositor. 

Apoi, de asemenea normal, alt factor important este prețul. Daca un client dorește să treacă la alt produs sau brand, el va urmări și să facă economii, sau cel puțin noul produs să aibă performanțe mai mari la la același preț.

Totuși ce ne-a surprins, deși mulți dintre clienți aveau ca prioritate costul, a fost că foarte puțini dintre ei foloseau în practică o forma de echiapment de diluare sau dozare, pentru se asigura că aplică o cantitate corecta de concentrat chimic. Acest fapt este valabil pentru orice formă de produs chimic concentrat, nu doar degresanților.

 

“88% dintre respondenți nu folosesc nici un echipament de diluare sau dozare a produselor chimice concentrate” 

Un procent masiv, de 88%, dintre respondenți, nu folosesc nici un echipament de diluare sau dozare a produselor chimice concentrate, ci preferă să toarne manual concentratul în găleată sau sticlă, înainte de a le umple cu apă. Această metodă manuală de diluare inevitabil va duce fie la folosirea unei cantități prea mari, fie a uneia prea mici de concentrat pentru aplicația respectivă, deci managerii vor avea prea puțin control asupra volumului de concentrat aplicat și deci - consumat.

Soluția simplă și economică este folosirea unui sistem de diluare. Astfel de echipamente simple, destul de ieftine (circa €100) disponibile la majoritatea furnizorilor de soluții chimice (inclusiv NCH), ar putea reduce dramatic consumul de produse chimice.

DILUTION SYSTEM

Aceste echipamente se conectează direct la sursa de apă și extrag concentratul direct din containerul său. Unitatea de diluare / dozare mixează concentratul cu apă la proporția presetată, livrând soluția gata de utilizare în sticla sau galeata de unde se aplica soluția.

Impactul asupra mediului

Deși utilizarea pe termen scurt a unui exces de concentrate chimice poate parea neglijabilă pentru unii clienți, de fapt, în această lume care conștientizează importanța costurilor, se ajunge în final la achiziționarea unor soluții inferioare sau unele gata de utilizare imediată (ready to use – RTU)

Utilizatorii ar trebui încurajați să treacă de la soluții de tip RTU  la concentrate chimice. Concentratele reduc volumul care trebuie transportat, deci implicit și amprenta de carbon aferentă. Produsele RTU, pe de alta parte, produc mai multe deșeuri, datorităambalajelor. Prin tredcerea la concentrate putem reduce și aceste deșeuri, deci și impactul acestora asupra mediului. 

Pentru companii merită luată în calcul și atingerea obiectivelor ecologice, care implică trecerea de la soluții industriale pe bază de solvenți, mai periculoase, către soluții pe bază de apă sau, ideal, cu un pH neutru.  Sistemele de dilutie reprezintă o cale eficace de a ne asigura că soluțiile pe bază apoasă sunt corect diluate și eficiente pentru aplicațiile unde se folosesc.

Optimizarea standelor privind sănătatea și securitatea muncii

Managerii ar trebui să ia de asemenea în considerare implicațiile privivind sănătatea și securitatea muncii, potențialele riscuri pentru utilizatorii care vin în contact direct cu concentratele chimice care au alcalinitate/aciditate ridicate, sau care prezintă riscuri pentru piele și ochi.  Dacă se elimină turnarea manuală a concentratului în sticlă sau galeată, se reduce substanțial riscul de stropire cu produs.

Data viitoare când mai mergeți prin secție sau fabrică, urmăriți și observați cât concentrat de curățare sau degresare se diluează manual. Imaginați-vă ce economii ați putea face instalând niste sisteme ieftine de diluare. 

Cu o astfel de mică investiție utilizatorii pot obține mari economii, își pot asigura diluarea corectă a concentratelor chimice, pot reduce impactul asupra mediului și pot mări siguranța locului de muncă. Deci, de ce atât de puțini clienți folosesc sisteme de diluare? 

Pentru detalii privind modul în care sistemele de diluare vă pot reduce costurile și vă pot asigura diluția corectă a concentratelor chimice vă invităm să contactați experții noștri de mentenanță, la +40 21 529 51 00 sau email Romania@ncheurope.com